Aliterație

Aliterația (fr. allitération, din lat. ad+littera = “literă”, „repetarea aceleiași litere”) este o figură de stil de nivel fonologic (de sunet) care constă în repetarea consoanelor sau silabelor la începutul sau în interiorul cuvintelor într-un enunț sau într-un vers.

Figura are un efect eufonic, imitativ (onomatopeic) ori expresiv (simbolic) și este rezultatul accentului afectiv pe care îl poartă sunetele repetate.

Exemple de aliterație

Și tobe tare-n tact ei bat
Și pașii sună apăsat.
(M. Eminescu – Privesc orașul furnicar)

Dintre sute de catarge
care lasă malurile
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile? [...]
Valurile, vânturile?
(M. Eminescu – Dintre sute de catarge)

Și pe fața lui cea slabă trece-ușor un nour roș (M. Eminescu)

A zânelor crăiasă
Venea cu părul urind
Râu galben de mătase.
(G. Coșbuc)

Și zalele-i zuruie crunte. (G. Coșbuc)

Prin crăpături de-obloane lumina, pete-pete,
Pătrunde prin podele pe pat și pe perete.
(Ion Pillat)

Pe pernă au nins
Visele, vrerile, verile...
Și somnul te-a prins,
Mi te-a prins.
(Ion Pillat)

Mi-ai dat un trup și mie, înalt și zvelt, de floare
Ca fragile de fraged, ușure și plăpând. (T. Arghezi)

Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă (Eminescu);

Ciuruitul prapur sur
Ce-n azur străvechi întinge
îngălatul de azur
(Barbu)

Sfioase-s bolțile spre seară și mai sfioasă-i iasomia. (Anghel).

Vâjind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie (Eminescu);

Un an
dând d-ani, leagăn
d-an,
d-ani vani
(Macedonski);

Și vine vârtejul și vine vântul și vine
suflare de aer
și ne suflă și smulge.
(N. Stănescu)

Plutește un lanț de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge
(Bacovia)

Crăiasă alegându-te
îngenunchem rugându-te
înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire.
(Eminescu)

Marea... vie, verde și vajnică (M. Caragiale)

Ci prin flori întrețesute, printre gratii luna moale,
Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale.
(Eminescu)

Ce-i în mână nu-i minciună. (Proverb)

Ceas rău cu săgetătură
Ceas rău de cu sară.
(Folclor)

Răsai asupra mea, lumină lină.(Eminescu)