Amfibologia (fr. amphibologie, „dublu sens”, „echivoc”) este o figură de stil de nivel sintactic formată dintr-o structură sintactică echivocă, deoarece sunt posibile două interpretări – ambele corecte.
De obicei, amfibologia este o construcție gramaticală vicioasă care permite enunțului să aibă două înțelesuri. Înțelesul explicit, deși corect gramatical, se opune sensului dorit de autor. [vezi mai jos exemplul din Contemporanul; un sens subliniat, celălalt semnalizat prin bold]
Într-un enunț, o inversiune poate conduce la o amfibologie. [vezi mai jos textul lui Alecsandri]
Exemple de amfibologie
Și cât de viu s-aprinde el
În orișicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară. (M. Eminescu – Luceafărul / s-aprinde – spre umbra – o sa apară)
Se uitau unii la el cu privirea aceea pătrunzătoare ce vine de departe, privirea românului care îngheață. (Contemporanul, 1. iun. 1973 / privirea care îngheață vs. românul care îngheață).
Eară Dragoș s’aținea
Și cel zimbru cum venia,
Ghioga’n frunte i arunca,
Fruntea’n doa-i despica! (V. Alecasandri – Dragoș / Dragoș s’aținea … ghioaga’n frunte i arunca vs și cel zimbru cum venea ghioaga’n frunte i arunca)
