Antonomază

Antonomaza (fr. antonomase, din lat. și gr. antonomasia = “un nume pentru alt nume”) este o figură de stil de nivel lexico-semantic și se realizează prin substituirea reciprocă a unui nume propriu cu unul comun, dacă unul îl caracterizează pe celălalt.

Cele mai întâlnite exemple pentru această figură sunt din rândul poreclelor. O serie de nume istorice românești (Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Ion Vodă cel Cumplit) sunt epitete substantivate prin antonomază.

Figura substituție este o formă specială de sinecdocă, generată de o comparație subînțeleasă. Unii cercetători o consideră chiar o specie a metaforei.

Exemple de antonomază

Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă
Către vreo trandafirie și sălbatecă Clotildă.
(M. Eminescu – Satira II)

Ci pentru păcatele mele va fi și iertare de la Acel carele are multă milă. (M. Sadoveanu – Hanul Ancuței / = Dumnezeu )

Luceafărul poeziei românești (= Eminescu)

Bardul de la Mircești (= Alecsandri)

un Cerber (= paznic neînduplecat)

un Harpaagon (= un avar)

Filozoful (= Aristotel)

Oratorul (Demostene sau Cicero)

Poetul (=Homer)