Asindet

Asindetul (asindeton) (gr. asyndeton „omisiunea conjuncției”) este o figură de stil de nivel sintactic care constă în suprimarea conjuncțiilor coordonatoare (de regulă “și”) între termeni coordonați ai unei fraze.

Prin eliminarea conjuncțiilor coordonatoare autorul impune enunțului rapiditate, dinamism și energie.

O serie de alte conjuncții pot fi omise, obținându-se același rezultat, printre care: “dar”, “căci”, “deci”, “dacă”, “care”, mai rar “sau”.

Exemple de asindet

Tot pământul, lacul, [și] cerul… toate, toate ni-s prietini… (M. Eminescu – Satira IV)

Peste vârfuri trece lună, [și]
Codru-și bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
(M. Eminescu – Peste vârfuri)

Ard către tine-ncet, ca un tăciune,
Te caut mut, te-nchipui, [și] te gândesc.
(T. Arghezi – Psalm / lipsește conjuncția coordonatoare și dintre P2 și P3)

Orice nuvelă, [și] orice poezie nouă din revistele săptămânale intra în laboratorul critic al acelui tineret. (M. Sadoveanu – Anii de ucenicie)

Când în cursul lecției, se deda unei limpeziri sintactice, se lăsa transportat de un mod foarte aparte de a întinde cuvântul, de a-l silabisi, [și] de a-l ritma. (L. Blaga – Hronicul și cântecul vârstelor)

Trebuiră să plece, să fugă, [și] să scape. (Z. Stancu)

Apele au crescut într-o săptămână, [dar] s-au scurs într-o lună. (Z. Stancu)

Umblăm desculți, dârdâim de frig – [căci] e primăvară timpurie. (Z. Stancu)

Ce-i roșie, [dar] măr nu-i,
Crește-n pământ, [dar] ceapă nu-i?
(Folclor)

Avuseseră și ei un copil, [care] acum ar fi fost mare, ar fi avut cinci ani. (M. Preda)

[dacă] Ai carte, ai parte. (Folclor)

Acum a năvălit peste sat prăpădul apelor, [care] a luat garduri, case și vile și păsări. (Z. Stancu)