Catahreză

Catahreza (fr. catachrèse, din gr. katakhrésis = “abuz”) este o figură de stil de nivel lexico-semantic care constă în transferarea înțelesului unui cuvânt asupra altui cuvânt cu înțeles apropiat.

Prin această figură retorică semnificația unui cuvânt se extinde dincolo sensul propriu, prin utilizarea unui termen figurat pentru a denumi un obiect concret sau abstract.

Catahreza este percepută de unii autori ca fiind o metaforă ștearsă sau lexicalizată. Figura provine dintr-o metaforă gramaticalizată, care nu mai este resimțită de vorbitori ca figură de stil din cauza utilizării frecvente în vorbirea comună (piciorul mesei, buza paharului, broasca ușii, gura-leului, rochița-rândunicii).

Exemple de catahreză

Norii cerului înmărmuriră și se făcură palat sur și frumos, iar din două gene de nouri se vedeau doi ochi albaștri ca cerul, ce repezeau fulgere lungi. (M. Eminescu – Făt-Frumos din lacrimă)

Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară,
Cum zâmbește tuturora cu gândirea ei ușoară?
(M. Eminescu – Scrisoarea IV)

Înc-o sărutare
Și pieri sub geana unui nor.
(Șt. O. Iosif)

În coapsa grăitoarei miriști
Devreme plugul nostru ară.
(O. Goga – Plugarii)

Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără număr
Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr
Al dealurilor
(Ion Barbu – Fulgii)

Firu vieții-n vechi urechi,
Ale acului, cosind
Iarba pe pieptarul vechi
Ținând cald fără cuvinte
Peste piepturi de morminte.
(M. Sorescu)

Lângă buza mării aud
Cum gândul tainic din suflet
Se preface-n nisip.
(M. Sorescu – Padurea Letea)