Concatenația este o figură de stil de nivel sintactic care constă într-un enunț dezvoltat în care segmentele următoare împrumută temeni-cheie din segmentele inițiale.
Într-o altă definire, figura de stil este o gradație în care un cuvânt se repetă de la un membru la cel următor, înlănțuindu-le unele cu altele.
Exemple de concatenație
Plângând tu ai venit pe-acest pământ;
Amici, ce te-așteptau, te-au salutat zâmbind;
Dar să trăiești astfel, încât când te vei stinge
Să părăsești zâmbind amicii, ce te-or plânge. (M. Eminescu – Epigrame)
C. Negruzzi […] a avut, față de transplantarea civilizație apusene, o atitudine deosebită de a tovarășilor săi, asemănătoare cu a junimiștilor de mai târziu, atitudine care explică și deosebirile dintre el și tovarășii săi în privința problemei lingvistice, deosebiri care formează asemănări cu d. Maiorescu. (G. Ibrăileanu)
Dar cum puteam ochi având să nu văz, văzând să nu iau aminte, luând aminte să nu asemăn, asemănând să nu judec binele și să nu pohtesc a-l face arătat compatrioților mei? (D. Golescu)
Întâmplarea ce știu și voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
Și care îmi zicea
Că și el o știa
De la strămoșii lui,
Care strămoși ai lui ziceau și ei c-o știu
De la un alt strămoș, ce nu mai este viu
Și pe-ai cărui strămoși, zău, nu pot sa vi-i spui. (G. Alexandrescu – Toporul și pădurea)