Dativul etic este o figură de stil de nivel morfematic prin care naratorul își arată interesului deosebit față de o împrejurare, de un obiect; același interes este solicitat și ascultătorilor.
Dativ etic este o formă atonă de singular a pronumelui personal, în primul rând la persoana I, cazul dativ. Atunci când se dorește trezirea interesului etic al interlocutorului se folosește dativul la persoana a II-a singular. Există situații în care se dorește un accent și mai mare pe aspectele etice, iar atunci sunt folosite ambele forme (persoana I și a II-a).
Exemple de dativ etic
Măicuță dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace. (G. Coșbuc / dativ persoana I)
Câinii atunci săriră
Și-n grab’ ți-l jupuiră. (Gr. Alexandrescu / dativ persoana a II-a)
Până aici, spânule! Și odată mi ți-l înșfacă cu dinții de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului și apoi, dându-i drumul de acolo, se face spânul până jos praf și pulbere. (I. Creangă)
