Diafora (gr. diaphora = „deosebire, diferență, dezacord”) este o figură de stil de nivel lexico-semantic care constă în repetarea unui cuvânt în diverse categorii gramaticale și nuanțe semantice.
Într-o altă exprimare, diafora înseamnă o folosire succesivă, în același context, a unui cuvânt cu două înțelesuri. Cuvântul care se repetă capătă, prin context, o nuanță fină, de înțeles diferit. Figura este o specie de antanaclază și este mai des întâlnită în aforisme.
Exemple de diaforă
Numai eu, rămas același,
Bat mereu același drum. (M. Eminescu – Pe aceeași ulicioară…)
Și-am ispășit
cu suferinți-o mie,
Am ispășit
Cu câte-o bucurie. (L. Blaga)
Mai bine tu singur decât singur în doi. (T. Mușatescu)
Sunt rațiuni ale inimii pe care rațiunea nu le cunoaște. (Pascal – Cugetări)
La pământ mai că ajunge al ei păr de aur moale,
Care-i cade peste brațe, peste umerele goale.
Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă,
Flori albastre are-n păru-i și o stea în frunte poartă. (M. Eminescu – Călin)
