Diaforă

Diafora (gr. diaphora = “deosebire, diferență, dezacord”) este o figură de stil de nivel lexico-semantic care constă în repetarea unui cuvânt în diverse categorii gramaticale și nuanțe semantice.

Într-o altă exprimare, diafora înseamnă o folosire succesivă, în același context, a unui cuvânt cu două înțelesuri. Cuvântul care se repetă capătă, prin context, o nuanță fină, de înțeles diferit. Figura este o specie de antanaclază și este mai des întâlnită în aforisme.

Exemple de diaforă

Numai eu, rămas același,
Bat mereu același drum.
(M. Eminescu – Pe aceeași ulicioară…)

Și-am ispășit
cu suferinți-o mie,
Am ispășit
Cu câte-o bucurie.
(L. Blaga)

Mai bine tu singur decât singur în doi. (T. Mușatescu)

Sunt rațiuni ale inimii pe care rațiunea nu le cunoaște. (Pascal – Cugetări)

La pământ mai că ajunge al ei păr de aur moale,
Care-i cade peste brațe, peste umerele goale.
Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă,
Flori albastre are-n păru-i și o stea în frunte poartă.
(M. Eminescu – Călin)