Enalagă

Enalaga (gr. enallagy = “permutare, schimbare”) este o figură de stil de nivel morfematic prin care se face o substituire între moduri și timpuri.

Alături de substituirea modurilor și a timpurilor (spre exemplu imperfect indicativ în locul optativului perfect [vezi mai jos Scrisoare II]), enalaga mai poate fi realizată printr-un un transfer metonimic al adjectivului. [vezi textul din Memento mori]

În această figură de construcție are loc înlocuirea unui timp, număr sau persoană cu alt timp, număr sau persoană. Efectul ei este sublinierea semnificației unui enunț.

Enalaga se asociază de multe ori cu altă figura de stil, hipotipoza.

T. Vianu numește această figură tehnica basoreliefului, referindu-se la textul lui N. Bălcescu, în care este folosit prezentul în loc de trecut pentru a descrie acțiunile lui Mihai Viteazul și formele de trecut pentru a descrie celelalte personaje. [vezi mai jos textul lui N. Bălcescu]

Exemple de enalagă

Sara pe deal buciumul sună cu jale (M. Eminescu – Sara pe deal)

Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ți urmez chemarea
(M. Eminescu – Luceafărul)

Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt,
Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt.
(M. Eminescu – Scrisoarea II)

Pentru ei necunoscute-s. Umbra verde clarobscură
Și mirositorul aer, fluvii ce sclipinde cură

Și în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun;
(M. Eminescu – Memento mori / transfer metonimic al adjectivului)

Zoe: Du-te degrabă, într-un suflet și să nu vii fără Cațavencu. Poartă-te bine cu el. Ia o birjă și vino-ntr-o clipă.
Pristanda: Ascult!
Zoe: Ai venit?
Pristanda: M-am dus.
(I. L. Caragiale – O scrisoare pierdută)

Corbea, mare, ce-mi făcea?
El p-atât nu se lăsa:
La temniță se ducea,
O oca de vin umplea,
Pe vătaf că mi-l chema
Și din gură mi-i zicea
(Folclor – Balada lui Corbea Haiducul)

Porni luceafărul. Creșteau
În cer a lui aripe…
(M. Eminescu – Luceafărul)

Într-o seară, când să-mi culeg gâștele de sub arini, ia-le de unde nu-s.(L. Blaga)

Sinan-Pașa, văzând retragerea românilor, luase inimă și vrea a-i desface și a-i rășchira detot. Spre acest sfârșit, în capul rezervei sale, el umbla a trece podul spre a izbi pe ai noștri în frunte, în vreme ce Hassan-Pașa cu Mihnea Vodă , din porunca lui, alerga prin pădure să-i lovească pe la spate.

versus
Mihai atunci se așează cu ceata de curând sosită la capul podului, spre a întâmpina pre Sinan, trimite pre căpitanul Cocea cu două sute unguri și alți atâția cazaci pedeștri ca să ia pe vrăjmaș pe la spate, și Albert Kiraly aseză cele două tunuri, ce redobândise de la turci, într-o bună poziție și stă gata a trăsni pe dușman de ar îndrăzni a trece podul. (N. Bălcescu – Românii supt Mihai-Voievod Viteazul
Cartea II: Călugărenii, XVII)