Epifraza (gr. epiphrasis = „vorbire adăugată”) este o figură de stil de nivel logic și de compoziție care constă într-un enunț sau segment de enunț suplimentar în care se dezvoltă o idee accesorie, incluzând, de regulă, o restricție la ideea exprimată anterior.
Epifraza are caracteristicile figurilor belșugului de expresie, deoarece adaugă idei la conținutul de bază. Totodată întrunește și caracteristicile figurilor de reflecție, pentru că ideile adăugate sunt rezultatul reflecției. Uneori conținutul adăugat este ușor umoristic sau chiar ușor ironic.
Exemple de epifrază
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii
Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari…
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari. (M. Eminescu – Satira III)
Dar până când va fi cruțat de denumirea de dușman acela care a întrecut în monstruozitatea crimelor pe toți dușmanii? Numai dacă nu cumva doriți ca vârful săbiilor noastre să tremure șovăind dacă să se împlânte într-un cetățean sau un dușman. (Cicero)
