Epitet

Epitetul (lat. epithetum, din gr. epitheton = “adăugat”) este o figură de stil de nivel sintactic care constă în alăturarea unui cuvânt calificativ la altul, pentru a obține o valoare estetică.

Cu ajutorul epitetului se impune atenției o însușire (sau grup de însușiri) considerată caracteristică și expresivă pentru un anumit obiect sau o anumită acțiune. Epitetului reprezintă felul în care scriitorul vede însușirile estetice ale obiectului sau acțiunii și care au răsunet în fantezia și sensibilitatea cititorului. [pentru epitete care pun în lumină însușirile obiectelor vezi mai jos V. Alecsandri – Sfârșitul iernii; pentru cele care pun în lumină însușirile acțiunilor vezi mai jos Miorița]

Epitetele din punct de vedere gramatical

Într-o altă definiție care ține cont de categoriile gramaticele, epitetul reprezintă o determinare a substantivului sau o determinare a verbului. Cu alte cuvinte, epitetul stă pe lângă un substantiv sau verb și este exprimat prin părți de vorbire care determină substantive și verbe.

Epitetele substantivelor se pot exprima prin: adjective calificative, verbe la gerunziu, substantive cu funcția sintactică de atribut apozițional, substantive  cu prepoziție, substantive în genitiv. Epitetele verbelor se pot exprima prin: adverbe, locuțiuni adverbiale, substantive cu prepoziție. [pentru exemple vezi mai jos Exemple de epitete din punct de vedere morfologic]

Dintre toate categoriile gramaticale de epitete enumerate mai sus, epitetul exprimat printr-un adjectiv al unui substantiv este cel mai des întâlnit (nori groși, noapte adâncă).

Din perspectivă sintactică, epitetele pot fi: atribut, propoziție atributivă, nume predicativ, element predicativ suplimentar, apoziție. [vezi mai jos exemple la Exemple de epitete și funcțiile lor sintactice]

Când un cuvânt nu este epitet

Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. Determinările care formează împreună cu determinatele lor unități care nu pot fi despărțite nu sunt epitete (salcie plângătoare, înger de pază, cușme frigiene, covor persan, pânză de păianjen, repaus de veci etc.). În aceeași situație se află și determinările pe care cade responsabilitatea înțelesului întregului, așa încât nu pot fi eliminate fără a afecta înțelesul întregului (picături de smoală, bulgăr de granit).

Clasificare

Din perspectiva obiectelor desemnate, epitetele se împart în:

  • epitete evocative – exprimă însușirile estetice ale obiectelor desemnate (lună galbenă, lună argintie, cer senin)
  • epitete apreciative – exprimă impresia pe care obiectele desemnate o produc asupra sensibilității scriitorului, modul în care ele sunt percepute și apreciate în plan psihologic (lună gânditoare, lună visătoare, cer trist)

Din perspectiva sferei realității pe care o exprimă, precum și sfera termenilor determinați, epitetele pot fi grupate în următoarele categorii:

  • epitete fizice pentru termeni care exprimă realități fizice (lac albastru, mare adâncă)

– când epitetul fizic aparține altei sfere de senzație decât substantivul determinat se numește epitet sinestezic; sferele senzoriale diferite pot fi: vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile, ponderale; asocierile acestora pot lua forma: vizual-gustativ (zâmbet dulce), vizual-tactil (lună moale) etc.

  • epitete fizice pentru termeni care exprimă realități morale (dragoste fierbinte, ură adâncă)
  • epitete morale pentru termeni care exprima realități fizice (luna tăcută, natură veselă); aceste epitete sunt numite și epitete personificatoare
  • epitete morale pentru termeni care exprimă realități morale (suflet blând, soartă tristă)

Atunci când au sensul apropiat de cel al termenilor determinați, epitetele se numesc pleonastice (soare strălucitor, plumb greu). Când sensul epitetelor este opus de cel al termenilor determinați, avem de a face cu epitete antitetice (bucure tristă, suferință dulce).

În funcție de raporturile care există între sfera epitetelor și sfera  elementelor determinate, epitetele se împart în:

  • epitete ornante sau generalizatoare  – exprimă o caracteristică permanentă a clasei de obiecte din care face parte cuvântului determinat (zăpadă albă, munte înalt, cer senin)

– când folosirea epitetelor generalizatoare este impusa prin tradiție epitetul este stereotip

  • epitete individuale sau individualizatoare – exprimă o caracteristică individuală, specifică unui anumit obiect (față veștedă, hohot sălbatic, mireasmă piperată)

După numărul lor, epitetele se împart în:

  • epitete simple – atunci când sunt folosite singure (arbore falnic, dragoste năvalnică)
  • epitete multiple sau lanțuri de epitete – atunci când sunt folosite grupuri de epitete (ochi adânci și triști, aer curat, proaspăt și rece)

Exemple de epitete

S-a dus să zăpada albă de pe întinsul țării,
S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii.
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.
(V. Alecsandri – Sfârșitul iernii)

Iar la cap să-mi pui
Fluieraș de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraș de os,
Mult zice duios;
Fluieraș de soc,
Multă zice cu foc...
(Miorița)

Și clopote de alarmă răsuna răgușit. (M. Eminescu)

Din aspra contopire a gerului polar
Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide,
Sinteze transparente, de străluciri avide,
Zbucnesc din somnorosul noian originar.
(Ion Barbu)

Hârâită, noduroasă, stă în colț râșnița veche. (M. Eminescu)

Primăvară…
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
(G. Bacovia – Nervi de primăvară)

Zborul bufniței e cald și-i moale. (L. Blaga)

Sub bolți încenușate păianjenul își țese
Dantela lui subțire din fire lungi și dese;
Căminul zace-n umbră posac...
(Al. Macedonski)

Un joc îngânând cu lemnoasele membre
sună târziu, nebunul, caldul septembre.
(L. Blaga)

Exemple de epitete din punct de vedere morfologic

epitete adjective calificative
Între deschise ochii și văzut prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, înflorind cu degetele ei subțiri, lungi și dulci, clapele unui piano sonor și acompaniind sunetele ușoare ale unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce și moale. (M. Eminescu – Sărmanul Dionis)

epitete verbe la gerunziu
Așa și speranța – c-un licur ușor,
Cu slaba-i lumină pălindă,
Animă-nc-odată tremîndul picior,
De uită de sarcini, de uită de nor,
Și unde o vede s-avântă...
(M. Eminescu – Speranța)

epitete substantive cu rol de atribut apozițional
Nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaștri,
Nu uita că-n lacrimi este taina ochilor albaștri.
(M. Eminescu – Călin, file de poveste)

epitete substantive cu prepoziție
Ea-și acoperă cu mâna fața roșă de sfială,
Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală.
(M. Eminescu – Călin, file de poveste)

epitete substantive în genitiv
Și, ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii
Palid stinge – Alexandrescu sfânta candelă-a sperării.
(M. Eminescu – Epigonii)

epitete adverbe sau epitete locuțiuni adverbiale
În zadar ca s-o mai caute tu trimiți în lume crainic:
Nimeni n-a afla locașul, unde ea sa ascunde tainic...
... Iar pădurea lin suspină, și prin frunzele uscate
Rânduri – rânduri trece-un freamăt ce le scutură pe toate.
(M. Eminescu – Călin, file de poveste)

epitete substantive cu prepoziție
Codrii se înviorează de atîta frumusețe,
Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură...
(M. Eminescu – Scrisoarea III)

Exemple de epitete și funcțiile lor sintactice

atribut
În privazul negru-al vieții-mi
E-o icoană de lumină.
(M. Eminescu – Singurătate)

propoziție atributivă
Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este. (M. Eminescu – Venere și Madonă)

nume predicativ
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur și rece - marea noastră-i de îngheț.
(M. Eminescu – Epigonii)

element predicativ suplimentar
Din izvoare și din gârle
Apa sună somnoroasă;
(M. Eminescu – Freamăt de codru)

apoziție
Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braț molatic ca gândirea unui împărat poet.
(M. Eminescu – Venere și Madonă)

Exemplificarea tipurilor de epitete

epitete evocative
Părea un tânăr voevod
Cu părul de aur moale;
Un vânăt giulgiu se-ncheie nod
Pe umerele goale;

Iar umbra feții străvezii
E albă ca de ceară;
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.
(M. Eminescu – Luceafărul)

epitete apreciative
Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieți de poezie,
Te-am văzut, femei stearpă, fără suflet, fără foc
(M. Eminescu – Venere și Madonă)

Iară noi? noi epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrîne, urîte,
Măști rîzînde puse bine pe un caracter inimic...
(M. Eminescu – Epigonii)

epitete ornante
Metalică, vibrândă a clopotelor jale
Voiește în cadență și sună întristat:
Căci, ah! geniul mare al deșteptării tale
Păși, duse-acuma pe-a nemuririi cale
Și-n urmă-i ne-a lăsat!
(M. Eminescu – La moartea lui Aron Pumnul)

epitete antitetice
Las’ să mă uit ochii-ții ucigători de dulci... (M. Eminescu – Strigoii)

Când de-odată tu răsari și în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce...
(M. Eminescu – Odă)