Inversiune

Inversiunea (fr. inversion = “răsturnarea ordinii, succesiunii”, din lat. inversio = “răsturnare”) este o figură de stil de nivel sintactic care constă în răsturnarea topicii normale a unei propoziții sau fraze. Modificarea topicii urmărește scoaterea în evidență a unui anumit cuvânt sau a unei anumite propoziții.

În limba română, ca în toate celelalte limbi moderne, unitățile sintactice ale propoziției și frazei au o topică relativ strictă. Ordinea acestor unități este cerută de ordinea din procesul gândirii. Prin inversiune, această ordine poate fi răsturnată, astfel încât unitățile logice ale enunțului nu se mai suprapun cu cele gramaticale (subiectul gramatical nu mai este și subiect psihologic, predicatul gramatical nu mai este și predicat psihologic). Prin acest procedeu de inversare a sensului sau a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte se obțin efecte stilistice.

Inversiunea se poate realiza în mai multe feluri, prin:

– antepunerea segmentului inversat
postpunerea segmentului inversat
separarea determinantului atributiv printr-o intercalare
dislocarea segmentului inversat

Cea mai frecventă inversiune este aceea a antepunerii adjectivului înaintea substantivului, iar cea mai puțin frecventă este postpunerea. Procedeele se pot și împleti în aceeași construcție, spre exemplu antepunerea cu separarea.

Figura este asemănătoare cu alte figuri de stil: hiperbatul, anastrofa. Unii cercetători le considera chiar identice.

Exemple de inversiune

Prin antepunere

Suavă urnă cu cenușă de plăceri. (V. Voiculescu – Ecce homo)

În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale...
(G. Coșbuc – Mama)

Ei cinară-n mândre muzici
Cu de aur vase, linguri.
(M. Eminescu)

Prin postpunere

Feciori, la zece fete, cinci... (G. Coșbuc – Nunta Zamfirei)

Prin separare

În pimniță soarele aruncă beteală
pe albul lemnului de rindea răzuit.
(A. Maniu – Sfânta familie)

Prin dislocare

Ești ca vioara, singură ce cântă. (T. Argehezi)

Vom visa un vis ferice,
Ingâna-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blânda batere de vânt;
(M. Eminescu – Dorința)

Degetele pline de împunsături
Nu mai au de sânge două picături.
(M. Eminescu)

Părul meu de așteptare o s-albească sau să cadă. (Al. Macedonschi)

Doar poporul e afară ce se vaietă și plânge. (Al. Macedonski)

Ascult vântul, greierii, singurătatea
până-n de rouă porțile surorii.
(Ion Vinea)

Îmi place să te văd în cuvenitul cadru. Sub ruginii și roșii, frunzele de viță. ‭(L. Blaga)

În zadar, ca s-o mai caute tu trimiți în lume crainic
Nimeni n-a aflat locașul, unde ea s-ascunde tainic.
(M. Eminescu – Călin)

A fost odată ca-n povești
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești
O prea frumoasă fată...
(Mihai Eminescu – Luceafărul)

În marile uzine de fier, alunecând
Printre imense jerbe de flăcări și de stele,
Peste arate, negre, întinderi de pământ,
Ori lângă blânde turme cu ugerele grele,
Aceleași idealuri văd oameni nutrind.
(Nicolae Labiș – Partidului)