Inversiune

Inversiunea (fr. inversion = “răsturnarea ordinii, succesiunii”, din lat. inversio = “răsturnare”) este o figură de stil de nivel sintactic care constă în răsturnarea topicii normale a unei propoziții sau fraze. Modificarea topicii urmărește scoaterea în evidență a unui anumit cuvânt sau a unei anumite propoziții.

În limba română, ca în toate celelalte limbi moderne, unitățile sintactice ale propoziției și frazei au o topică relativ strictă. Ordinea acestor unități este cerută de ordinea din procesul gândirii. Prin inversiune, această ordine poate fi răsturnată, astfel încât unitățile logice ale enunțului nu se mai suprapun cu cele gramaticale (subiectul gramatical nu mai este și subiect psihologic, predicatul gramatical nu mai este și predicat psihologic). Prin acest procedeu de inversare a sensului sau a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte se obțin efecte stilistice.

Inversiunea se poate realiza în mai multe feluri, prin:

– antepunerea segmentului inversat
postpunerea segmentului inversat
separarea determinantului atributiv printr-o intercalare
dislocarea segmentului inversat

Cea mai frecventă inversiune este aceea a antepunerii adjectivului înaintea substantivului, iar cea mai puțin frecventă este postpunerea. Procedeele se pot și împleti în aceeași construcție, spre exemplu antepunerea cu separarea.

Figura este asemănătoare cu alte figuri de stil: hiperbatul, anastrofa. Unii cercetători le considera chiar identice.

Exemple de inversiune

Prin antepunere

Suavă urnă cu cenușă de plăceri. (V. Voiculescu – Ecce homo)

În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale
(G. Coșbuc – Mama)

Cu o prună nu prea mare
Umpli rasă-o zăcătoare.
(T. Arghezi)

Și pe la prânz, gângav și mohorât
Nici orologiul turlei nu știe ceasu-i cât.
(T. Arghezi)

Ce-mi tot vorbești, tu ăla, de-ți lasă gura apă,
De-o cotonoagă veche, molatecă, de iapă?
(T. Arghezi)

A scăpărat un fulger din cazna și-ntâmplare
Și fu decât și stânca și legile mai tare.
(T. Arghezi – La Stele)

Eu, care-n poala asta de piele, răi și mari,
Am potrivit potcoave la zeci de armăsari!
(T. Arghezi)

Dar aflasem prin vecine
Neamuri c-ar avea puține.
(T. Arghezi)

Ei cinară-n mândre muzici
Cu de aur vase, linguri.
(M. Eminescu – Miron și frumoasa fără corp)

Dulcele, ce începu
cântecul, l-auzi și tu?
(L. Blaga – Ceas de vară)

Îmi place să te vad în cuvenitul cadru.
Sub, ruginii și roșii, frunzele de viță.
(L. Blaga – Prezența)

Chemări de corn și goane pe la vaduri,
din ceas de zori și până-n ceasurile lunii,
ne ispitesc mereu, spre văi, spre culmi, pe unde
asemenea să devenim sălbăticiunii.
(L. Blaga – Andante)

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ș-ale valurilor mândre generații spumegate
Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc.
(Gr. Alexandrescu – Umbra lui Mircea – la Cozia)

Prin postpunere

Feciori, la zece fete, cinci (G. Coșbuc – Nunta Zamfirei)

Prin separare

În pimniță soarele aruncă beteală
pe albul lemnului de rindea răzuit.
(A. Maniu – Sfânta familie)

Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
https://Versuri.ro/w/9ly1
De-un cuvânt al sfintei Vineri.
(M. Eminescu – Crăiasa din poveşti)

Ești ca vioara, singură ce cântă.
lubirea toată pe un fir de păr,
Și paginile tale, adevăr,
S-au tipărit cu litera cea sfântă.
(T. Arghezi – Ex libris)

Urechea lui închisă pentru graiuri
Cu scamă s-a umplut, de mucegaiuri.
(T. Arghezi – Psalm)

Mai poate să trăiască și să mai fie viu
Fără vreo ploscă, omul, de vin și de rachiu?
(T. Arghezi)

Stolul e o ciripeală.
Le strig tare ca la școală.
Porția e câte trei –
Zeci de boabe-n cioc, de mei.
(T. Arghezi – Nepăsare)

Ce vezi acolo-n zare e un crâmpei de soare
Căci a soarelui veciei îi pare rău că moare
Se despărțește, Doamne, de apele, mâhnit,
Pe-a căror undă lină, pe drum s-a odihnit.
(T. Arghezi)

Vom visa un vis ferice,
Ingâna-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blânda batere de vânt;
(M. Eminescu – Dorința)

Degetele pline de împunsături
Nu mai au de sânge două picături.
(M. Eminescu)

Părul meu de așteptare o s-albească sau să cadă. (Al. Macedonschi – Noaptea de martie)

Doar poporul e afară ce se vaietă și plânge. (Al. Macedonski)

Ascult vântul, greierii, singurătatea
până-n de rouă porțile aurorii.
(Ion Vinea – Velut somnia)

Îmi place să te văd în cuvenitul cadru.
Sub ruginii și roșii, frunzele de viță.
‭(L. Blaga – Prezență)

În zadar, ca s-o mai caute tu trimiți în lume crainic
Nimeni n-a aflat locașul, unde ea s-ascunde tainic.
(M. Eminescu – Călin)

A fost odată ca-n povești
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești
O prea frumoasă fată
(Mihai Eminescu – Luceafărul)

În marile uzine de fier, alunecând
Printre imense jerbe de flăcări și de stele,
Peste arate, negre, întinderi de pământ,
Ori lângă blânde turme cu ugerele grele,
Aceleași idealuri văd oameni nutrind.
(Nicolae Labiș – Partidului)