Metaforă

Metafora (fr. métaphore, gr. metaphora = “transport, transfer, strămutare”) este o figură de stil de nivel lexico-semantic care constă în folosirea unui termen impropriu, dar plastic, evocator sau sugestiv, în locul termenului propriu.

Atenție, termenul impropriu cu care este înlocuit termenul propriu nu este folosit ca sinonim, ci ca imagine care să evoce obiectul asemănat.

Pentru o mai bună înțelegere, să ținem cont și de definiția care prezintă metafora ca fiind o figură prin care se trece de la sensul obișnuit al unui cuvânt la alt sens impropriu, prin intermediul unei comparații subînțelese (prescurtată). Prescurtarea comparației înseamnă renunțarea la termenul care trebuie comparat și la elementele care leagă termenii comparației (ca, ca și, precum, asemenea cu). Altfel spus, termenul care trebuie comparat este înlocuit cu însușirile lui, astfel încât se realizează o concentrare care oferă expresivitate mesajului poetic.

Contextul este cel care ajută la identificarea primului termen al presupusei comparații, chiar dacă lipsește. Fără context metafora nu poate fi înțeleasă.

Explicarea unei metafore

Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
(M. Eminescu – Scrisoarea III)

În exemplul de mai sus metafora uragan înseamnă război distrugător. Dacă ar fi să imaginăm o comparație pentru acest exemplu, ea ar suna astfel: războiul distrugător ca și uraganul. Din dorința de maximizare a expresivității, termenul care trebuie comparat – război distrugător și elementul de legătură – ca și sunt eliminate, rămânând doar însușirea termenului, uraganul – metafora. Înțelegem această metaforă datorită contextului, din informațiile exprimate anterior de autor: toată Europa creștină se pregătea să facă față armatelor (a ridica = a strânge, a aduna oaste) Imperiului Otoman (semilună = simbolul Imperiului Otoman).

Clasificare

După aria de răspândire, metaforele sunt de două feluri:

metafore poetice

metafore lingvistice sau lexicale – se împart în metafore tocite și metafore vii

– metafore tocite – și-au pierdut de-a lungul timpului orice urmă de expresivitate; folosirea acestora nu trezește în mintea vorbitorului o imagine vie (broasca ușii, piciorul mesei, aripa avionului); se împart în: metafore seci, metafore moarte, metafore uzate

– metafore vii – presupun existența unui sens propriu și figurat (om ursuz, meliță); se împart în: metafore expresive, metafore sensibile

Exemple de metafore poetice

Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
(M. Eminescu – Scrisoarea III)

Zadarnic paiul sec al minții-l treieri,
Drapându-i golul ei cu reci imagini
Nimic nu iese dintr-un dram de creieri.
(M. Eminescu – Ureche)

Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă
Prin care trece albă regina nopții moartă.
(M. Eminescu – Melancolie)

– O, rămâi, rămâi la mine, tu, cu viers duios de foc,
https://Versuri.ro/w/1ly1
Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc
(M. Eminescu – Călin)

Credința-i val, iubirea vânt
Și viața fum.
(G. Coșbuc)

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri
Dă-mi viforul în care urlă
Și gem robiile de veacuri.
(O. Goga – Rugăciune)

Materia, în trecerea-i de om,
E-o pasăre ce plânge într-un pom.
(M. Sorescu)

Gura ta sub firișoare-i
Pafta cu mărgăritare.
(T. Arghezi)

Mi-e sufletul o mare ce clocotă-n apus. (Ion Voinea)

O fată frumoasă e
mirajul din zariște,
aurul graiului,
lacrima raiului.
(L. Blaga)

Din vârf de munți amurgul suflă
cu buze roșii
în spuza unor nori
și-ațâța
jăraticul ascuns
sub vântul lor subțire de cenușă
(L. Blaga)

Un vânt de seară
aprins sărută cerul la apus
și-ii scoate ruji de sânge pe obraji.
(L. Blaga – Mugurii )

Grăbită, căruntețea mă-mbracă-n promoroacă,
Amarnice vântoase de gânduri și nesomn

Îndură-te, coboară și vino de mă vezi
Pân’ nu s-aștern pe mine solemnele zăpezi.
(V. Voiculescu – Sonet)

Să fiu slobodă, să scap de cușca asta în care mă usuc. (V. Alecsandri)

Cu valul vremilor ce curg
Atâtea cântece s-au dus,
Și valul vremilor ce curg
Atâtea cântece-a răpus
(O. Goga – Casa noastră)

S-aşteptăm să se prefacă mustul fără preţ în vin
Şi cotnarul amintirii în pahare să ne toarne.
(I. Pillat – În cramă)

Lunca-n juru-mi clocoteşte; o şopârlă de smarald
Cată ţintă, lung la mine, părăsind nisipul cald.
(V. Alecsandri – Malul Siretului)

Terțiu […] se îndreaptă spre șoproanele corăbiilor. În față erau atelierele unde arhitecții și lucrătorii ciopleau aceste suveici ale mării. (G. Galaction)