Optația (lat. optatio = „dorință”) este o figură de stil de nivel logic și de compoziție care reprezintă enunțarea exclamativă (de multe ori patetică, alte ori violentă) a unei dorințe ca soluție sau răsplată a unei situații.
Figura de stil poate fi de două feluri: optație patetică sau optație urare. Cea patetică este atunci când dorința exprimată este o soluție unică a unei situații (de multe ori eroice) [vezi mai jos textul din Peneș Curcanu]. Cea urare este atunci când dorința este rezultată din nevoia de a mulțumi și reprezintă o răsplată morală. [vezi mai jos textul din Răzvan și Vidra]
Exemple de optație
Cum nu sunt un șoarec Doamne — măcar totuși are blană –
Mi-aș mânca cărțile mele — nici că mi-ar păsa de ger…
Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat borta-n perete și nevasta — o icoană. (M. Eminescu – Sărmanul Dionis)
O! glasul amintirii rămâie pururi mult,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut… (M. Eminescu – Departe sunt de tine…)
Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari și umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât ești de copilă să-ntinerești mereu,
Să nu mai știi de mine cum n-oi mai știi nici eu! (M. Eminescu)
Dumnezeu să mi te-ajute, precum tu m-ajuți pe mine;
Zilele tale să curgă tot zile lungi și senine;
Iar nevoia să doboare pe-oricine-ți va fi dușman!…
Rămâi sănătos, băiete!… (B. P. Hașdeu – Răzvan și Vidra)
Ah! da-o-ar Domnul să-mi îndrept
Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din pept,
Iar să mă-ntorc la luptă! (V. Alecsandri – Peneș Curcanul)
O, dare-ar Domnul să-mi îndrept
Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din piept.
Iar să mă-ntorc la luptă! (V. Alecsandri)
