Oximoron

Oximoronul (gr. oxys = “înțepător, inteligent” și moros = “prostănac, năuc”) este o figură de stil de nivel sintactic care constă în evocarea în aceeași sintagmă a unor însușiri contradictorii, cu efecte surprinzătoare.

Figură bazată pe asocierea paradoxală a unor termeni contradictorii, incompatibile din punct de vedere logic, oximoronul creează prin contrastul termenilor o imagine poetică deosebit de expresivă.

Exemple de oximoron

Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune (M. Eminescu – Epigonii)

Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace (M. Eminescu – Călin)

În cânturi răsunânde, suspine-armonioase (M. Eminescu)

Iar râul suspină de blânda-i durere. (M. Eminescu)

Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie. (M. Eminescu)

Un farmec trist și neînțeles
Puterea mea o leagă…
(M. Eminescu)

Suferință, tu, dureros de dulce. (M. Eminescu – Odă în metru antic)

Într-o lume de neguri
Trăiește luminoasa umbră

Negurile albe pătrund…
(M. Eminescu)

Când nu s-ascundea  nimic, deși totul era ascuns.(M. Eminescu – Scrisoarea I)

Când firea mea vorbește în plus și tace-n glas. (Constanța Buzea)

Culorile le iau din apă
din dulci otrăvuri și din vânt.
(L. Blaga)

De-mbunătățiri rele cât vrei suntem sătui… (Gr. Alexandrescu – Satiră. Duhului meu)