Parabola (gr. parabole = „vorbire alegorică”, „asemănare, comparație”) este o figură de stil de nivel logic și de compoziție și reprezintă o pildă inventată de autor, cu scopul de a dovedi o teză, o afirmație oarecare.
Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral, poate fi considerată o povestire autonomă. Narațiune cu scop didactic, parabola dezvăluie un adevăr cu caracter de generalitate prin folosirea unei analogii cu situația descrisă. Aceasta nu corespunde în toate amănuntele cu situația reală, ci numai în punctul folositor comparației. Poate fi întâlnită în religia budistă, ebraică și, mai ales, creștină ca un mod de a iniția poporul în adevăruri ezoterice.
În istorie a rămas celebră parabola lui Agrippa Menenius Lanatus, relatată de
Titus Livius în De la fundarea Romei. Consulul Romei antice compara relația dintre senatul roman și cetățenii Romei cu relația dintre membrele corpului și stomac.
În literatura universală figura de stil a fost folosită în Decameronul de Boccaccio, Nathan Înțeleptul de Lessing, Procesul și Castelul de Kafka.
Exemple de parabolă
Un bătrân de spirit a spus despre tineretul nostru că-i pare că e ca cireșele, cărora grădinarul, voind să le facă să se coacă înainte de vreme, le sucește cozile. Cireșele se coc într-adevăr, dar numai pentru scopul de a fi mâncate, nicidecum însă pentru scopul cel tăinuit al naturii, de a cuprinde un sâmbure dătător de viață, un germene al dezvoltării mai departe. (M. Eminescu – Manuscrisul 2258)
Se zice că nu trebuie ca magistrații să fie tras la sorți; aceasta-i, în adevăr, cum ai alege atleții la sorți, nu pe aceia care au aptitudini fizice pentru a concura, ci pe aceia pe care i-ar favoriza norocul; sau, de asemenea, dacă s-ar trage la sorți marinarul care trebuie să țină cârma, ca și cum ar trebui ales nu cel care știe pilotajul, ci cel pe care l-a desemnat tragerea la sorți. (Aristote II, p.104)
A scrie versuri după manuale de estetică și sfaturi date de poeți cunoscuți este mai mult decât trist, este vesel. De la alții puteți afla, cel mult, cum se scrie poezia, nu puteți afla de ce s-o scrieți. Țin minte o anecdotă dintr-un almanah de pe la 1900, despre o gospodină care, respectând toate indicațiile cărții de bucate, nu reușea totuși să gătească, pentru că în carte nu scria că trebuie aprins focul. (A. Blandiana)
