Parabolă

Parabola (gr. parabole = “vorbire alegorică”, “asemănare, comparație”) este o figură de stil de nivel logic și de compoziție și reprezintă o pildă inventată de autor, cu scopul de a dovedi o teză, o afirmație oarecare.

Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral, poate fi considerată o povestire autonomă. Narațiune cu scop didactic, parabola dezvăluie un adevăr cu caracter de generalitate prin folosirea unei analogii cu situația descrisă. Aceasta nu corespunde în toate amănuntele cu situația reală, ci numai în punctul folositor comparației. Poate fi întâlnită în religia budistă, ebraică și, mai ales, creștină ca un mod de a iniția poporul în adevăruri ezoterice.

În istorie a rămas celebră parabola lui Agrippa Menenius Lanatus, relatată de
Titus Livius în De la fundarea Romei. Consulul Romei antice compara relația dintre senatul roman și cetățenii Romei cu relația dintre membrele corpului și stomac.

În literatura universală figura de stil a fost folosită în Decameronul de Boccaccio, Nathan Înțeleptul de Lessing, Procesul și Castelul de Kafka.

Exemple de parabolă

Un bătrân de spirit a spus despre tineretul nostru că-i pare că e ca cireșele, cărora grădinarul, voind să le facă să se coacă înainte de vreme, le sucește cozile. Cireșele se coc într-adevăr, dar numai pentru scopul de a fi mâncate, nicidecum însă pentru scopul cel tăinuit al naturii, de a cuprinde un sâmbure dătător de viață, un germene al dezvoltării mai departe. (M. Eminescu – Manuscrisul 2258)