Paralelă

Paralela sau paralelism (gr. parallelos = “care stau alături” < para “alături” + allelon “unul și celălalt”) este o figură de stil de nivel logic și de compoziție / un procedeu compozițional cu efect de intensificare și reprezintă o expunere în paralel pe baza asemănării și contrastului dintre însușirile a două personaje sau obiecte.

Paralelismul constă în reluarea unor cuvinte în aceeași ordine sau construcția simetrică a două sau mai multe propoziții, fraze, versuri sau strofe.

Procedeul este întâlnit frecvent în poezia orientală, în versetul biblic și este de 3 feluri: sinonimic (termenii frazei reiau o idee cu cuvinte din aceeași sferă semantică), antitetic (sunt folosite imagini contrastante), sintetic (este folosit ritmul sintetic).

În poezia populară, paralelismul poate fi sinonimic, antonimic (scoaterea în evidență a contrastelor) sau enumerativ (prezentarea analitică a elementelor ce formează un tablou).

Procedeul a fost preluat și în poezia modernă. În literatura română, poezia Și dacă… a lui M. Eminescu este un exemplu de paralelism.

Paralelism sintactic

Paralelismul sintactic apare atunci când scriitorul alătură și confruntă două aspecte din realitate și exprimă constatările sale în legătură cu ele prin construcții sintactice identice sau aproape identice.

Verde-i frunza bradului,
Mândru-i chipul dragului.
(poezie populară)

Paralelismul sintactic pornește de la observații asupra realității și se bazează pe paralelă:  așază față în față două aspecte ale realității, stabilește asemănări și deosebiri între ele. Ideile sunt formulate și exprimate cu ajutorul unor construcții sintactice identice (sau aproape identice) care, puse alături, întăresc contrastele, măresc relieful lucrurilor și puterea de sugestie a comunicării. (vezi mai jos poezia Haiducul)

Exemple de paralelism

O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Când viața-ti o baltă de vise rebele;
O, moartea-i un secol, cu sori înflorit,
Când viața-i un basm pustiu și urât.
(M. Eminescu)

Râul înapoi se trage… Munții vârful își clătesc

Mircea! Îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează.
(Gr. Alexandrescu)

Eram copil. Îmi aduc aminte, culegeam
odată trandafiri sălbatici.
Aveau atâția ghimpi
dar n-am voit să-i rup.
Credeam că-s — muguri —
și-au să înflorească.
Te-am întâlnit pe tine.
O, câți ghimpi aveai,
dar n-am voit să te despoi — credeam că o să-nflorească.
(L. Blaga)

E împărțită omenirea
În cei ce vor și cei ce știu.
În cei dintâi trăiește firea,
Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu.
Când unii țese haina vremei,
Ceilalți a vremii coji adun:
Viață unii dau problemei,
Ceilalți gândirei o supun.
(M. Eminescu – E împărțită omenirea…)

paralelism sinonimic
Nu știu soarele răsare
Ori mi-i bădița călare;
Și se suie tot mai sus,
Bădița pe deal s-a dus.
(poezia populară)

paralelism enumerativ
Suflă vântul de pe munți,
Vine-mi dor de la părinți;
Suflă vântul de pe brazi,
Vine-mi dorul de la frați;
Suflă vântul de pe flori,
Vine-mi dor de la surori;
Suflă vântul, iarba crește,
Dorul mândrei mă topește.
(poezia populară)

paralelism antonimic
Trecui Oltul jumătate,
Ciocoi mă-ntreabă de carte;
Eu le-arăt flinta din spate
Să citească de se poate.

Eu el spui că este goală,
Dar ciocoii fug, să moară;
Eu le spui că este seacă,
Dar ciocoii fug, de crapă
(poezia populară Haiducul – colecția G. Dem. Teodorescu)

Marea îl văzu și fugii,
Munții săltară ca berbecii,
Iordanul se trase îndărăt
Și dealurile ca mieii oilor.
(verset biblic)

Cât să vor scoate scoate din casă
Numele ei s-a uita-să,
Și s-a uita și mormântul
Cât i-a-mpresura pământul.
(psalm biblic, traducere Dosoftei)

Mă mir, codrule, de tine
Ce pământ negru deține,
Că tu toamna-mbătrânești,
Primăvara-ntinerești,
Eu, dac-oi îmbătrâni,
Mai mult n-oi întineri…
(Poezie populară)