Perifrază

Perifraza (fr. périphrase, gr. periphrasis = “vorbire ocolită”) este o figură de stil de nivel lexico-semantic care constă într-o asocierea de cuvinte care înlocuiește un termen propriu.

Figura înseamnă o exprimare prin mai multe cuvinte aceea ce se poate exprima cu un singur cuvânt. Este un tip de exprimare indirectă, dezvoltat și de obicei înflorit, un tip de gândire care ar fi putut fi comunicată direct, mult mai scurt și mai simplu.

Nu orice perifrază este figură de stil. Pentru a avea o funcție poetică, figura trebuie să folosească cuvinte expresive, de calitate.

Exemple de perifrază

Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i,
Și-l visez, când cu-a mea mână al tău braț rotund îl pipăi.
(M. Eminescu – Călin / = iubire)

Căci pe rând și-astupă gura când cu gura se adapă. (M. Eminescu)

Mor multe șiraguri de clipe,
Și nimeni nu-mi bate la poartă.
(O. Goga)

La mâncare se uită numai c-un ochi și nu se supără când îl las neadăpat. Și șaua parcă-i crescută dintr-însul. (M. Sadoveanu)

Călugărul (…) a slobozit cuvânt. Până într-acea clipă tăcuse și se îndeletnicise cu oala… (M. Sadoveanu)

La săvârșirea din viață, domnița Marghioala mă recomandă iubirii și îngrijirii fiului său, M. Sturdza… (M. Kogălniceanu – Autobiografie)

Când omul […] clădește cu cheltuială și sudori colosale drumuri de fier, spre a se transporta pe sine; atunci eu unul declar că omul și-a pierdut cel mai scump odor al inteligenței sale… (Al. Odobescu – Pseudo-Kynegetikos)

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii
(M. Eminescu – Veneră și Madonă)

Un rău care împrăștie spaima…
Nenorocire pe care Cerul în pornirea-i de furie
O născocește pentru a pedepsi crimele pământului.
(La Fontaine – Ciuma dobitoacelor)