Polisindetul (polisindeton) (gr. polisyntheton „mai multe conjuncții”) este o figură de stil de nivel sintactic, o enumerație în care segmentele sintactice sunt legate prin conjuncții.
Efectul stilistic al polisindetului este tipic insistenței cantitative. Prin repetarea excesivă a conjuncției, fără să fie cerută din punct de vedere gramatical, figura dă impresia încetinirii enumerării, astfel încât este subliniată importanța fiecărui membru al enumerării.
Opusul acestei figuri de stil, când se suprimă conjuncțiile coordonatoare, se numește asindet (asindeton).
Exemple de polisindet
Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate și totul era una; (M. Eminescu – Rugăciunea unui dac)
Fantazie, fantazie, când suntem numai noi singuri,
Ce ades mă porți pe lacuri și pe mare și prin crânguri! (M. Eminescu – Scrisoarea IV)
Sunt mușterii buni, băieți cu dare de mână, și cântă, și râd, și fac fel de fel de nebunii. (I. L. Caragiale)
Aduni încet otrava, până se umple oala,
Și-atunci încep în tine zvâcnirea și răscoala
Și dai, și rupi, și sfărâmi orbește, apuci și muști,
Nu te mai temi de oameni, de temniță și puști. (T, Arghezi – O răzbunare)
