Prolepsa (ocupație) (gr. prolepsisi = “anticipare, preîntâmpinare”) este o figură de stil de nivel logic și de compoziție prin care este prevenită o obiecție (spre a fi combătută) înainte de a fi exprimată de un preopinent (adversar).
Exemple de prolepsă
A, îmi spuneți d-voastră decepționați, lucrurile astea sunt foarte banale și foarte neadevărate.
— Banale! or fi, domnii mei! dar sunt perfect adevărate. (Eugen Ionescu)
Veți mai spune, poate, că ceea ce numiți impertinențele mele sunt gratuite. Ei și ce-i dacă sunt gratuite? Că nu am autoritatea morală sau intelectuală să vi le fac? Ba am autoritatea asta… (Eugen Ionescu)
Nu pot și nu voi a nega că influența ce exersați asupra mea e mare, ba încă nu vă iau meritul de-a declara în gura mare că o bună și poate cea mai bună parte din sufletul meu e opera matale și că, dacă eu sunt rău, cauza e că mata ești rău sau rea. Dacă sunt sceptic, cauza e că mata ești sceptică sau sceptic. (M. Eminescu – Contrapagină)
Negreșit, îmi vei zice, țiu minte ce îmi place,
Dar cărțile cu mine e greu să se împace. (Gr. Alexandrescu – Satiră. Duhului meu)
Domnilor, știu bine că, pentru a asculta nevoioasa și nedibacea mea rostire, v-ați dat osteneala a vă aduna și a vă închide astă-seară așa de mulți în sala cam întunecoasă și cam monotonă a Ateneului nostru. Nu merit eu atâta sacrificiu; nu merit eu așa onoare. De aceea, chiar de la început, o voi da cui i se cuvine. Ați venit aici, cum vine totdeauna românul — voioasa sau îngrijita grăbire — când se așteaptă a vedea răsărind, din umbrele trecutului, luciul vreunui mare fapt național; ați venit cum vine când el dă cu gândul că are să audă și să reculeagă în mintea sa răsunetul, chiar și slăbit, al vreunui puternic suspin al inimilor românești… (Al. Odobescu — Moții)
— Dar îmi veți zice, D-lor: oare presa opoziției noastre nu comite și ea excese?
— [O voce]: Prea multe.
— [T. Maiorescu]: Oare nu comite și ea pe toată ziua asemenea excese? La aceasta, d-lor, răspund, că dacă le comite, e foarte de regretat; dar opoziția nu e la guvern, ea nu conduce destinele țării și nu are altă responsabilitate decât responsabilitatea față cu susținătorii și cu alegătorii ei. Însă cu totul altul e rolul unei piese care reprezintă ideile majorității, majorității conducătoare a țării și inspiratoare a ideilor guvernului care stă pe acea bancă. Aici rolul este cu totul altul și în contra acestei părți a direcției, contra acestei depășite responsabilități, m-am crezut dator să mă ridic. (T. Maiorescu)
