Sinafia (gr. synapheia = “unire, legătură”) este o figură de stil de nivel sintactic, un polisindet cu o structură simetrică.
Sinafia este o figură polisindetică și se caracterizează printr-o simetrie specifică: o repetiția binară, ternară sau multiplă a adverbului „și”, care devine prin repetiție o conjuncție copulativă.
Efectul figurii coincide cu cel al polisindetului și anume dă impresia intensivă de multiplicare și acumulare.
Unii cercetători consideră această figură sinonimă cu polisindetul (polisindeton).
Exemple de sinafie
În adâncu-i se pătrunde
Și de lună și de soare
Și de păsări călătoare,
Și de lună și de stele
Și de zbor de rândunele
Și de chipul dragei mele. (M. Eminescu – La mijloc de codru des)
Și sunt amarul țarinei robite,
Și simt rușinea neagră cum mă-neacă. (O. Goga – Clăcaşii)
Și chipurile din părete, și lucrurile de pe masă;
Și toate cărțile pe poliți păreau c-ascultă și se miră
Și mă privesc cutremurate de câte se destăinuiră. (O. Goga – Prăpastie)
Și după ce mi-am legat calul de belciug, jupâneasa gazdă a ales și pentru mine o oală nouă, care a fost mai mare și mai frumoasă; și mult s-a bucurat sufletul meu întru frați și întru veselie. Am ascultat și lăutari și nu mi-am astupat urechile(…) Deci am crezut că se cuvine să mă ridic și eu și să vă cunosc pe toți după faptele și vorbele dumneavoastră. Ș-am ascultat cu mare mirare ce-ați spus ș-ați povestit. Și-ntâi pentru dumnealui comisul Ioniță vreau să-nchin și pentru iapa domniei sale… (M. Sadoveanu)
Cu un zâmbet hatmanul voios
Pe umeri oștenii și-i bate,
Când vin cu averi mai bogate.
El iese, și intră, și iară
Se uită pe-afară
Și-n sus pe câmpie, și-n jos.(G. Coșbuc)
