Subiectul psihologic este o figură de stil de nivel sintactic și reprezintă segmentul sintactic cunoscut atât emițătorului cât și destinatarului, grație contextului ori numai situației, indiferent de structura lexicală și funcția gramaticală.
Subiect psihologic vs. subiect gramatical
Orice propoziție poate fi privită din două perspective: abstractă și concretă. Altfel spus, o propoziție este în același timp abstractă și concretă. Propoziția abstractă este privită pur gramatical, iar recunoașterea subiectului se face conform unor indici formali lexico-gramaticali consacrați. Propoziția concretă este legată de un context sau situație și exprimă o comunicare efectivă. În cele două propoziții nu este obligatoriu ca subiectul să concorde. Mai jos, avem un exemplu în care subiectul gramatical este diferit de subiectul psihologic.
Și pe câmpul gol el vede un copil umblând desculț… (M. Eminescu – Călin)
În exemplul de mai sus, propoziția abstractă are ca subiect gramatical pronumele el (cine vede?). Propoziția concretă, care ține seama de context, are ca subiect psihologic cuvântul copil (copilul umblă desculț).
În cazul unei propoziții concrete, analiza subiectului trebuie, în interes stilistic, să verifice dacă, în adevăr, subiectul gramatical este și cel psihologic, respectiv dacă cuvântul subiect exprimă cu adevărat segmentul cunoscut al enunțului. Pentru vorbitor sau scriitor, subiectul psihologic poate fi oricare din unitățile propoziției, începând cu subiectul gramatical și terminând cu predicatul gramatical. Neconcordanța între subiectul psihologic și cel gramatical este cea care generează unele figuri de stil consacrate.
Prin valoarea sa estetică, subiectul psihologic ajută la formarea a patru figuri de stil frecvente: inversiunea, anacolutul, antipalaga, procatalepsa.
Prin urmărirea frecvenței subiectului psihologic dintr-o operă, se poate determina universul ei tematic, precum și cuvintele-cheie sau laitmotiv specifice operei și, în ultimă analiză, autorului însuși.
Exemple de subiect psihologic
Și pe câmpul gol el vede un copil umblând desculț
Și cercând ca să adune într-un cârd bobocii mulți. (M. Eminescu – Călin)
Maica mare are mii
De ani mari între vecii,
Dar mai tânără mereu
S-a-ntrecut cu Dumnezeu.
Omul când credea că moare
Da dintr-însa altă floare,
Pentru lumea trecătoare. (T. Arghezi – Balada Unirii)
Sânul rotunjor
Când pe braț îl porți,
Li s-ar face dor
Și la morți. (M. Eminescu – Ochiul tău iubit)
Iar pe soră-ta să știi că nu mă pot învoi s-o dau feciorului cel înalt și cu nasul mare al dăscăliței lui Topor. (M. Sadoveanu – Blatagul)
Porcului să nu-i pui belciug de aur. (Folclor)
Banu’ bani unde găsește,
Acolo se rostogolește. (Folclor)
Cele rele dă-le pe apă,
Cele bune sapă-le-n piatră. (Folclor)
Păstrează, te rog, pentru tine cele scrise. Mai știi că aș regreta că atitudinea mea să încurce în atitudinea voastră. Voi, nu vă luați după mine. Faceți cum credeți că e mai bine. (Citat dintr-o scrisoare a lui Nicolae Titulescu către Al. Suciu)
