Suspensie

Suspensia (lat. suspensio „incertitudine”, „întrerupere”) este o figură de stil de nivel sintactic care constă în întreruperea intenționată a enunțului, ce stârnește curiozitatea interlocutorului, după care urmează o completare neașteptată.

Atunci când suspensia este marcată cu trei puncte, puncte de suspensie […], semnalizează o pauză în enunțarea ideii.

Uneori, suspensia enunțului este consecința intercalării unui segment incident. [vezi mai jos un exemplu]

Exemple de suspensie

De vorbit despre... istorie, geografie și alte lucruri folositoare da! se-nțelege, cât vrei — dar o guriță, tu? pe nume? -niciodată! (M. Eminescu – La aniversară)

Tu ești un înger... îndărătnic... dar un înger... Surâsul obraznic, ochiul cuvios, cochetăria veselă se-ntorc pe rând dup-acea sărutare... chiar liniștea. Ea-și ținea brațul după gâtul lui. (M. Eminescu – La aniversară)

Când focul nu mai era decât o grămadă mare de cărbuni - acoperită [cu] flăcări vinete, atunci astupai soba… (M. Eminescu – Geniu pustiu / intercalarea unui segment incident)

Pristanda – O făcurăm și p-asta... și tot degeaba! (I. L. Caragiale – O scrisoare pierdută)

Prefectul nu-și mai vede capul de treburi, căci e aproape să se declare o dizidență în partidul local guvernamental; și dacă guvernul pierde câțiva partizani, pierde și el funcția și... are familie grea. (I. L. Caragiale)

Eu unul iți spui atâta, că de-oi fi vreodată crai – Lucrul este cu putință – ei, bine, de trei ori vai, Ce legi aspre n-aș mai face ca să dau peste hotară Și să gonesc într-o clipă toți moldovenii afară! Însă toți! Toți pân’ la unul! Nici un om! Nici un picior Numai pe Răzvan, el singur, l-aș lăsa... ca să-l omor! (B. P. Hasdeu – Răzvan și vidra)