Tautologia (gr. tautos + logos = “același cuvânt”) este o figură de stil de nivel sintactic care constă în repetarea cuvântului subiect sau predicat cu o altă funcție sintactică, subordonată celei dintâi.
Chiar dacă în limbajul curent tautologia este o greșeală, în literatură ea este o figura de stil. Are o valoare expresivă dacă este folosita intenționat și când repetiția oferă cuvântului un sens nou față de apariția lui izolată.
Tautologia este un viciu de exprimare când arată ignoranța sau neatenția în gândire și formularea ideilor. Este figură de stil când este folosită cu luciditate și talent, când cel care o folosește își dă seama de originalitatea exprimării, în care repetiția are o semnificație.
Tautologia se diferențiază de pleonasm prin faptul că reprezintă repetarea aceluiași cuvânt sau expresie, pe când pleonasmul reprezintă adăugarea unui cuvânt superfluu.
Exemple de tautologie
Să vă fie casa casă. (Plugușorul)
Făt-Frumos ospătă ce ospătă, dar apoi, luându-și buzduganul de-a umăr… (M. Eminescu – Făt-Frumos din lacrimă)
Iar ciobanu-și pune gluga,
Mai îndrugă câte-ndrugă. (M. Eminescu – Miron și frumoasa fără corp)
— Iaca, jupâneșică, ce rai a lui Dumnezeu e aici: să tot trăiești, să nu mai mori! (I. Creangă)
Eu îs bun cât îs bun, dar și când m-o scoate cineva din răbdări… (I. Creangă)
De glumeț, glumeț era moș Nichifor, nu-i vorbă. (I. Creangă)
Lasă-mă, jupâneșică, cu cărțile cele a d-voastră, în pace; că eu știu ce știu. (I. Creangă)
Naștem, oare, pentru-a naște și trăim ca să trăim? (Al. Macedonski – Noaptea de martie)
Ce-mi pasă dacă lumea a fost și este tot lume? (Al. Macedonsk – Noaptea de noiembrie)
O șterg de-acasă frumușel
Grivei cu mine, eu cu el. (Șt. O. Iosif – Furtuna)
Crima nu e politică… Crima e crimă. (L. Rebreanu)
N-am fost supărat niciodată pe mere
că sunt mere, pe frunze că sunt frunze,
pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări. (N. Stănescu – A Cincea Elegie)
Dacă era cald, mi-era cald. Dacă aveam guturai, strănutam… Aveam un program, sau o lipsă de program, care se suprapuneau exact faptelor… Cînd cunoșteam un domn, era un domn, […] cînd un cunoscut spun ea că-i plac țigările Lucky Strike însemna că-i plăceau Lucky Strike. (C. Petrescu – Patul lui Procust)
Și în sfârșit, urmașul lui Prometeu, el, omul
A prins și taina mare, a tainelor, atomul. (T. Arghezi – Cel ce gândește singur)
Nu-l vând, dragă domnule… Un Cezanne e un Cezanne, il las acolo. (G. Călinescu)
Olguța se așezase pe patul din odaia ei. Venise Vania. Patul era pat, masa masă, zidul zid, fereastra fereastră. Și închise ochii. Și-i deschise zâmbind. Iubea. (I. Teodoreanu)
Femeia tot femeie, zise Lăpușneanu zâmbind; în loc să se bucure, ea se sperie. (C. Negruzzi)
Ți-e scris, ți-e scris; nu ți-e scris, nu ți-e scris, și sănătate bună. (I. Slavici)
