Tmeza (lat. gr. tmesis = “tăietură”) este o figură de stil de nivel morfematic prin care are loc scindarea unei structuri lexicale prin intercalarea între componentele acesteia a unui alt cuvânt.
Tmeza poate fi întâlnită și în vorbirea comună, când desparte:
– o formă flexionară (duce-vă-ți, crede-mă-ți, duceți-vă-ți) sau infinitivul lung fire, tăiat în două de dativul etic mi (fi-mi-re-ai al naibii)
– o parte de vorbire compusă – o locuțiune precum „în orice chip” (în ori și ce chip, ori și în ce chip)
Exemple de tmeză
Și un capăt poeziei
Și pustiului să pui. (M. Eminescu – Singurătate)
Lumea – are un stabiliment de foto – și litografie, în care fabrică pe fiecare zi mii și mii de bilete à la minute. (M. Eminescu –Contrapagină)
Departe sunt de tine și singur lângă foc. (M. Eminescu – Departe sunt de tine…)
Eu, pentru a o iubi, am încă alte cuvinte. (I. Barbu)
Trei sau patru-n mal pescari
Stau de ceasuri fără număr. (T. Arghezi)
Când nu-și aduc oamenii de semenii lor mai mari aminte. (T. Arghezi)
Deși aveam încă, mărturisesc păcatul,
Să zic câteva vorbe, de Paris răposatul. (Gr. Alexandrescu)
Ba bună, de , precum rea să fii, cunoaște, ca prin răutate bun să mă fac și la mai mare să ajung. (D. Camtemir)
Știi ce, venerabile neică Zahario, ia să dăm mai bine cărțile pe față. (I. L. Caragiale)
El jinduia numai a lui să fie
Tot ce-ai putut, plătind din tine, da.
Ca piatra de pe frunte să-i lucească
Rugul unic suit pe jertfa ta. (N. Labiș – Meşterul)
