Elipsa (gr. ellipsis = „suprimarea unui cuvânt, lipsă”) este o figură de stil de nivel sintactic care constă în suprimarea unui segment sintactic care poate fi totuși dedus din context.
În elipsă, suprimarea cuvântului sau a propozițiilor se face din dorința de expresivitate sau din nevoia de concizie. Figura prezintă o structură brahilogică și reprezintă o formă de exprimare concentrată.
Elipsa nu trebuie confundată cu brahilogia. În elipsă, termenul omis este dedus din context, poate diferi, în același context, după felul cum gândește și se exprimă interlocutorul, cititorul, auditorul. În brahilogie, termenul omis este unic, cunoscut și se află, de obicei, mai înainte sau după, în același context.
Elipsa ca figură de stil nu înseamna o simplă omisiune. Ca să fie considerată figură de stil trebuie să aibă funcții stilistice, precum cele din situațiile următoare:
[pentru fiecare din situațiile urătoare exemplele sunt mai jos la „exemple”; elipsele unt marcate prin bold]
– să se împletească cu un enunț figurat, precum cele întâlnite în proverbe sau zicători
– să se împletească cu un superlativ stilistic
– să se împletească cu zeugma
– să genereze construcții stereotipe expresive, cu valoare de locuțiuni:
- adjectivală – tânăr de condiție [bună]
- adverbială – de când lumea [este], cum să nu [existe], cum de nu [este], ba bine că nu [există]
- pronominală nehotărâtă – [te miri] ce și cum)
– să genereze o substituire gramaticală, o ambiguitate gramaticală, ca în exemplul următor:
A ajuns [așa de rău]1/ de-i plângi de milă.2/ (P2 – propoziție consecutivă dacă P1 conține numele predicativ / elipsa așa de rău)
A ajuns1/ de-i plângi de milă.2/ (fără elipsa așa de rău, P2 este propoziție predicativă)
Exemple de elipsă
Fă cunoștință cu fata, n-o lua numai pe auzite, pentru că nu se mănâncă tot ce zboară, și se-ntâmplă [elipsă] de departe trandafir și de-aproape borș cu știr. (C. Negruzzi / enunț figurat + să fie)
A fost un bal cum nici într-o capitală de județ nu se poate mai splendid [elipsă]. (I. L. Caragiale / superlativ stilistic + să fie)
Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere
O piatră să ador.
Murindului speranța [elipsă], turbării răzbunarea [elipsă],
Profetului blestemul [elipsă], credinței Dumnezeu [elipsă],
La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,
Nimic, nimica eu [elipsă]. (M. Eminescu – Amorul unei marmure / zeugmă + elipsă)
Pe la 20 septembrie am dat o săritură până la Sibiu, așa-ntr-o doară, ca să văd [elipsă] ce și cum. (L. Blaga / construcții stereotipe, locuțiune cu elipsă)
Iute capul într-o parte și te uiți în jos smerit…
Oare nu-i în lumea asta vrun ungher pentru iubit? (M. Eminescu – Satira IV)
Suflete-n pătratul zilei se conjugă
Pașii lor sunt muzici, imnurile — rugă. (L. Blaga)
Hei… bată-l să-l!… Hei! ba… Camil… așa l-am pomenit! Nu ar trebui… mă-nțelegi… să se teamă! (E. Ionescu)
Dar nu port de grijă.
N-am timp. Dacă mă ții la gât, da. (M. Sorescu)
A bătut-o rău; ea a răbdat – nici o vorbă, nici o lacrimă. (I. L. Caragiale)
