Emfază

Emfaza (gr. emphasis = “vorbire”, “zgomot”) este o figură de stil prin care unui cuvânt sau unui grup de cuvinte i se acordă o importanță deosebită, printr-o intonație aparte sau printr-un context deosebit. Prin această figură, cel care o folosește își propune să spună mai mult decât exprimă concret, iar în alte cazuri să spună chiar și ceea ce nu exprimă.

Exemple de emfază

[Baiazid]
Și de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Și, purtat de biruință, să mă-mpiedic de-un moșneag?
[Mircea]
– De-un moșneag, da, împărate, căci moșneagul ce privești
Nu e om de rând, el este Domnul Țării Românești.
(M. Eminescu –
Scrisoarea III)

Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare
.
(M. Eminescu – Scrisoarea III)

– Vezi, jupâneșică dragă, cât îi de-a dracului lumea asta? Ia să fie un antal cu vin ori cu rachiu, și să vezi atunci ar ședea carul stricat atâta timp în mijlocul drumului? Cum văd eu, tot moș Nichifor are să facă ce-a face. Ia să mai fac o încercare! (I. Creangă – Moș Nichifor Coțcariul)

Cațavencu: Fraților, mi s-a făcut o imputare și sunt mândru de aceasta! …O primesc! Mă onorez că o merit! Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist… că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preț. Da, da, da, de trei ori da! (I. L. Caragiale – O scrisoare pierdută)