Eufemism

Eufemismul (gr. euphemismos = “zicere de bine”) este o figură de stil de nivel lexico-semantic prin care are loc atenuarea virulenței unui termen prin substituirea cu un alt termen sau perifrază.

Prin eufemism are loc îndulcirea expresiei și se realizează prin înlocuirea ei cu una mai puțin directă, dar cu același sens. În general se evită o expresie neplăcută, tristă (spre exemplu despre moarte, bătrânețe) sau impudică.

Exemplu de eufemism

S-a stins viața falnicei Veneții,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreții.
(M. Eminescu – S-a stins viața falnicei Veneții)

Era acest Ștefan-vodă om nu mare de stat. (G. Ureche)

Și venise călare pe un cal vrednic de mirare. Era calul din poveste, înainte de a manca tipsia cu jar. Numai pielea și ciolanele! (M. Sadoveanu)

… cu alți oameni care acuma-s oale și ulcele; și-n jurul nostru umbla Ancuța cealaltă, mama acesteia, că are și ea s-a dus într-o lume mai puțin veselă. (M. Sadoveanu)

…și iaca ne trezim cu cu popa Buligă, ce-i ziceau și Ciucalău, din Ulița Bucumenii, tămăiet și aghesmuit gata des-dimineață. (I. Creangă – Amintiri din copilărie)

Doamna Victoria […], văduva unui căpitan austriac ucis în Ungaria, primea de la recunoscătoarea ocârmuire o pensiune atât de mică, încât, pentru a nu muri de foame, spre economia finanțelor statului, ea era silită a întreprinde negoțul frumuseților goale și leneșe. (B. P. Hașdeu)

Zici adesea de una ajunsă în vârstă cuvioasă
Că atestatul vremii nu va să-l primească.
(Gr. Alexandrescu – Satiră. Duhului meu)

Cu nici unul din ei, N.S. nu se găsea în relații deosebit de norocoase, ceea ce, evitând eufemismele, înseamnă că ei nici nu-și vorbeau și nici binețe nu-și dădeau… (L. Blaga)