Topografia (fr. topographie) este o figură de stil de nivel logic și de compoziție care reprezintă descrierea cadrului spațial (înfățișarea locului) al unui eveniment.
Topografia se îmbină de multe ori cu cronografia.
Exemple de topografie
Mănăstirea Secu stă singuratică într-o scobitură a muntelui, între codri uriași. Un pârâu limpede curge pe acolo și albia, îngustă într-o parte, se înalță drept pe lângă mănăstire, se ridică într-o coamă repede. Sat nu-i, parcă niciodată n-a fost vreo așezare omenească prin aceste locuri. (M. Sadoveanu ‒ Oameni și locuri)
Pe valea Siretului, întinsă sub arcurile de safir ale cerului, ale căror fluvii de aer tremurau de căldura soarelui de vară, stau risipite, cu întunecata lor umbră, păduri și dumbrăvi, dosind printre ele sate întinse, încunjurate cu șanț, a căror căsuțe mici și acoperite cu paie și stuf dogorit par ca niște stupi scunzi. (M. Eminescu – La curtea cuconului Vasile Creangă)
După ce ai ieșit de sub bolțile bazarului, ți se năzare grădina cea mai uimitoare. Peste pajiști își întind ramurile copaci puternici, ca-n epocile cele mai pline de vigoare de la începuturile lumii. Înaintezi de-a lungul strâmtelor canale, ocolești bazinele prinse în marmură lucitoare… Pătrunzi în construcțiile de piatră roșie și de marmură, printre colonade pe care le lasă deschise către exterior lipsa unui perete, a porții. Sunt hypostile, pe zidurile cărora, pe colonade, pe micile strade de marmură, făcute numai pentru odihnă, sunt încrustate motive decorative florale, făcute din pietre colorate, aparținând varietăților prețioase. Pe peretele din fund al tronului înalt îsi desfac păunii cozile lor de nestemate. Pe alți pereți, în alte hale, curg râulețe răcoroasă de apă, care se scurg cu murmur dulce către grădini. Parfumul, frăgezimea, splendoarea acestor locuri încântă inima, care cere clipe să întârzie puțin. (T. Vianu)